satul-biblic

Proiect cultural-educativ:                  SATUL BIBLIC

Organizatori:                       Asociația studențească AMiCUS (www.amicusbucuresti.ro)

Asociația Exploratori pentru viitor (www.explomuntenia.ro)

Scop și obiective:

1. Promovarea interesului față de istorie si cultură prin redarea de cadre care ilustrează activități cotidiene în diverse momente istorice;

2. Antrenarea copiilor și tinerilor în activități practice de conștientizare asupra importanței diferitelor meserii;

3. Sensibilizarea cetățenilor cu privire la valorile moral-creștine;

4. Oferirea unei alternative valoroase pentru școlile bucureștene aflate în săptămâna „Școala Altfel”.

Grupul țintă:                        Toate categoriile de vârstă

Locația:                                                     Parcul Titan (IOR).

Desfășurare:                          În perioada 6-18 aprilie 2014, va fi amplasat în zona Tortul Miresei din Parcul Titan un sat antic, format dintr-un complex de proiecte, în care vizitatorii vor putea observa stilul de viață al personajelor antice și câteva îndemânări ale oamenilor din acele vremuri și vor putea participa la o serie de activități atractive și practice.

Programul se va desfășura zilnic între orele 1000 și 2000 cu ajutorul voluntarilor asociațiilor organizatoare.

Vor fi aduși meșteșugari (vezi anexele) din domeniile olăritului, țesătoriei, tâmplăriei, creșterii animalelor, brutăriei, vânatului (tir cu arcul), scrisului etc. care vor preda copiilor și tinerilor respectivele îndemânări.

Satul va avea în principal două cartiere (Vechiul Testament – perioada iudaică și Noul Testament – perioada romană) cu activitățile specifice perioadei reprezentate.

Va fi montat un restaurant în aer liber, unde vizitatorii vor putea degusta produse preparate în stilul antic intr-o atmosferă orientală (Restaurantul Vegetarian New Life din Buzău ne va oferi personalul și baza legală).

Lângă lac va fi creat un debarcader de unde „pescarii” vor putea lua grupuri de elevi pentru a-i plimba pe lac în bărci aduse din Delta Dunării.

Va fi construită o microfermă (oi, cai, ponei, măgari, păsări). Se va organiza un traseu unde copiii vor putea călări pe cai și ponei (ajutați de profesori de echitație). Ne dorim ca prin această activitate – călărit, care va fi un mare punct de atracție, să strângem fonduri pentru un proiect social al Primăriei Sectorului 3 (dacă se poate, un proiect legat de copii săraci dar muncitori – care să primească rechizite și manuale/cărți).

Intrarea în Satul Biblic se va face prin punctele de informare (garnizoana iudaică sau romană) de unde vor primi harta cu activitățile la care pot participa.

Toate personajele satului vor purta îmbrăcăminte specifică vremurilor antice pentru a da satului o notă de originalitate.

În data de 16 aprilie (miercuri) va fi organizat un Concert de Paște (fiind în săptămâna Paștelui) coordonat de muzicianul George Natsis, în aer liber.

În concluzie, suntem convinși de impactul pozitiv pe care acest proiect îl va avea asupra orașului București și nu numai prin ineditul lui și atingerea sufletească. De aceea dorim să realizăm totul la cel mai înalt nivel de calitate.

Tagged with →  

Lasă un comentariu